Ziarul „Jurnalul romanesc” il puteti gasi la Viena dar si la Graz la magazinul romanesc Oltenia aflat pe Elisabethinergasse 10 Graz
tel. 0699 13143537
Deasemenea puteti achizitiona si revista Diaspora.ro
Category Archives: Publicatii Romanesti

Gabriel Liiceanu : România gurilor știrbe ( n.r. articolul d-lui Liiceanu este si mai relevant astazi, dacă te uiti la gloata decerebrată care s-a adunat astăzi la Tărgoviște)
„Să ne reculegem în fața acestui cadavru, cadavrul conștiinței zdrobite.” Thierry Maulnier
Mărturisesc că de la o vârstă fragedă am căpătat o sensibilitate ieșită din comun în fața gurilor fără dinți, a acestor mici hăuri care se deschideau în mijlocul feței, devenind sigla unei declasări umane. De unde le venea gurilor știrbe această incredibilă forță de avarie? Cum de transformau ele în două clipe un om într-o hidoasă epavă umană?
După ce am răsfoit prima oară un album Bosch, mi-au rămas în memorie, din coșmaresca lui faună umană, chipurile edentate ale celor care-l însoțeau pe Isus în tabloul Purtarea crucii. Înspăimântători, drăcești, gata oricând să se alăture mulțimii care urlă, care înalță pumnul cu ochii ieșiți din orbite și cu gura știrbă rânjită. Gata să asiste, fremătând de plăcere, la o execuție publică. Gata să ațâțe focul rugului. Gata să înceapă linșajul. Gata să te scuipe când ești pe cruce. Gata să te sfâșie, să muște din tine cu cei câțiva dinți rămași teferi în gură. Gata să te întindă pe o masă și să înceapă, beți de voluptate, ședința de tortură.
Apoi l-am cunoscut pe Noica, în 1967, la trei ani după ce ieșise de la închisoare. Și, într-o zi, mi-a povestit cum, cu puțin înainte de a se goli pușcăriile (era în iunie 1964), deținuții politici au fost puși în niște autocare și plimbați prin București, „ca să vadă realizările socialismului”. Au ajuns la Sala Palatului și au fost întrebați cum le place ce văd. „E frumos ce-ați făcut, a răspuns Noica, dar pe mine m-ați urâțit. Nu mai am nici un dinte în gură.” Mai târziu, am dat peste poza lui de pușcăriaș (avea 55 de ani), cu buzele supte peste gingiile goale.

Malin Bot, jurnalistul nostru favorit: După ce am participat la protestul #rezist, am fost dat afară de la ”România liberă”
Decizia a fost luată direct de la Londra, de patronul Alexander Adamescu, peste capul directorului editorial, fără să știu punctual ce motiv anume l-a determinat pe proprietarul ziarului să mă concedieze.
Decizia a venit fără vreo sancțiune anterioară, fără vreo anchetă internă, fără să fiu întrebat ce am de spus în apărarea mea, fără drept de contestație, fără vreun mail sau un telefon de la cel care a decis.
Pur și simplu miercuri seară, 22 februarie 2017, după 12 ore petrecute în redacție, am aflat că patronul a decis să ”zbor” din funcția de redactor-șef online și cu totul din echipă.
Pur și simplu nici nu pot să vă spun concret pentru ce fapte anume s-a luat decizia asta, să discutăm dacă am greșit eu cu ceva și decizia era justificată sau dacă e un abuz.
Pot să vă spun, cu multă deznădejde, că decizia asta m-a trezit prea brutal dintr-un vis foarte frumos: proiectul unei echipe cu jurnaliști excepționali, liberi și deciși să construiască ceva curat pentru cititori, proiectul unui nou ziar, proiectul unui site nou.
M-a trezit înfiorător și din visul frumos al Revoluției #rezist, în care am văzut un moment decisiv pentru un viitor mai bun al tuturor românilor onești din țara noastră. Credeam că de aici va începe o schimbare profundă în bine pentru toți și pentru mine și am fost trezit la realitate cu o decizie care îmi distruge practic viața.
Mi s-a spus că participarea mea la protestul #rezist și discursul pe care l-am ținut duminică în Piața Operei din Timișoara ar fi fost ”picătura care a umplut paharul”.

Ziarul „Jurnalul romanesc” si revista „Diaspora.ro” la Graz si la Viena, Austria

Laurențiu Ciocăzanu | Cum scăpăm de România?
Credeți că România se va mai face bine vreodată? Eu încep să cred că nu, din păcate. Nimeni nu vorbește de cetățean, de cum e tratat el de stat. Spațiul public e intoxicat cu dezbateri sterile, fără fond profund. Între timp, românul de rând se transformă treptat în iobag pe moșia celor care se hrănesc din averea statului. Fiscul îi căsăpește afacerea cu controale peste controale, făcute special pentru smuls șpăgi sau dat amenzi (nicăieri în lumea NORMALĂ, domnule Iohannis, nu se petrece asta!). Plimbatul pe la ghișee, pe timpul și pe banii tăi, e în continuare sport național.
Oriunde în lumea NORMALĂ schimbarea unui act (identitate, auto, casă, adresă etc.) se face prin telefon sau online, durează câteva minute. La noi? În alte părți, reglarea anomaliilor, greșelilor se face simplu și tot timpul în favoarea contribuabilului. Am auzit ”n” povestiri despre cum i-a iertat fiscul pe cei care greșiseră și cum i-a învățat să intre în NORMALITATE. Am caz în familie de executare silită pentru un impozit din 2002 (!!!, după lege, trebuia prescris la cinci ani), calculat greșit tot de Fisc, pentru că i-a trecut persoanei în scripte un venit de 10 ori mai mare decât a avut ea în realitate!!! A pierdut omul zeci de ore pe la ghișee, a dus acte, a făcut cereri, a demonstrat greșeala – geaba! Tot el e de vină. Întrebați-vă prietenii care au trecut prin situații similare și veți afla răspunsul real. Unul ANORMAL! S-a schimbat ceva, în 26 de ani? Doar formele.

Mesajul sfâșietor al unui român, înainte de a muri exploatat
PaginaEuropeana.ro v-a prezentat cazul miilor de muncitori români care sunt exploatați mai rău decât sclavii pe plantațiile din sudul Italiei. Conform raportului „Dossier Statistico Immigrazione 2014”, majoritatea românilor din Italia (trei din patru) beneficiază de contracte full-time, pe perioadă nedeterminată. Cele mai multe românce lucrează în casele italienilor ca asistente sau menajere, sunt angajate prin diferite firme de curăţenie sau muncesc în restaurante și în hoteluri. Bărbaţii, în patru din zece cazuri, sunt angajaţi în construcţii. Raportul avertizează însă şi asupra condiţiilor dificile de muncă ale angajaţilor români: numai în anul 2013, aproape 17.000 de români aflaţi în Italia au suferit accidente la locul de muncă, în 39 de cazuri fiind vorba de accidente mortale – un record printre angajaţii străini! Este și cazul lui Ioan Puşcaşu, care avea 46 de ani și era de loc din satul Costeşti, comuna Răchiţi, judeţul Botoșani.
Şeful TAROM, huzur pe bani publici | Singura companie aeriană a statului, PIERDERI MASCATE de zeci de milioane de dolari
Șeful TAROM, Christian Heinzmann, câștigă 14.500 euro lunar din care 10.000 de euro salariu și 4.500 de euro bani de cazare și alte cheltuieli.
Chiar dacă au trecut aproape 20 de luni de la aprobarea planului de management al TAROM, în care se anunța că, din 2015, compania trece pe profit, operatorul aerian „zboară” în continuare în pierdere. Oficialii TAROM refuză să precizeze care este situația economică a companiei TAROM la 9 luni și estimarea rezultatului final pe 2014. În prezent, șeful TAROM, Christian Heinzmann, câștigă 14.500 euro lunar din care 10.000 de euro leafă și 4.500 de euro bani de cazare și alte cheltuieli.
Monica Macovei: “Nu îmi voi trăda poporul”
Candidat la președinție, acum. Înainte, reformă, omul lui Băsescu, ministru de Justiție, europarlamentar.
Reporter: Sînteți dată dracului? Dacă propria mamă greșește, o apărați?
M.M.: Cînd l-am propus pe Daniel Morar șef la DNA, mi s-a atras atenția că e un om dur, incoruptibil, care “e în stare să te bage și pe tine la pușcărie”. Am spus imediat că fix de asta îl vreau. Nu știu dacă asta mă face dată dracului… sau doar exigentă. Iar mama mea greșește foarte rar. Este unul dintre profesorii aceia excelenți, care le duce cu demnitate și pe cele bune, și pe cele rele, fără oportunisme și lamentări.